ยป Concurs 2010
Eveniment cu traditie de 17 ani,
Jeunesses International Music Competition este unul dintre programele de succes ale jmEvents.ro. Alaturi de misiunea de a descoperi si promova tinere talente, evenimentul imbina competitia cu master-class si prezinta concerte de muzica clasica pentru fanii din intreaga lume.
Desfasurat anual din 1993, concursul are ca discipline, alternativ: vioara, flaut, clarinet, pian si compozitie. Evenimentul este unic prin participarea muzicienilor in cadrul a 4 categorii de varsta, de la cele mai fragede, 5 - 6 ani, pana la categoria master a unui concurs international, 18 - 30 ani.
Juriul este international si cuprinde interpreti si profesori, experti recunoscuti in domeniu, cu o mare experienta in identificarea si educarea noilor talente din lumea muzicii clasice.
De la an la an evenimentul a capatat o amploare deosebita, in prezent reunind la start peste 200 muzicieni din 30-40 tari.
Cu fiecare editie ne propunem sa depasim limitele si sa oferim mai mult tinerilor muzicieni, recompensandu-le talentul si eforturile. Astfel, organizam master-class in sistem gratuit pentru concurenti, sustinute de membrii juriului.